luni, 24 noiembrie 2008

A fost odată!

În data de 3 aprilie 1973, Dr. Martin Cooper, a fost prima persoană care a iniţiat un apel de pe telefonul mobil.







Talentele ascunse dintre Carpaţi şi Dunăre

Dacă doriţi să vedeţi mai multe creaţii proprii intraţi pe Deviantart





duminică, 23 noiembrie 2008

Sorin

Fiind studentă la medicină în anul I am avut deosebita "plăcere" să văd un cadavru formolizat. Toată lumea îi zice Sorin...  Este tot vânăt şi mâinile îi sunt încleştate. Nu are membrele inferioare deoarece i-au fost amputate înainte de a deceda. Faţa nu am avut încă ocazia să o vad pentru ca toţi colegii erau adunaţi pe langă el şi nu am reuşit oricât de mult m-am străduit. E un barbat în jur de 45-50 de ani, foarte slab. De fiecare dată când îl descoperim în primul rând simţi cum te pătrunde înţepătorul miros de formol şi apoi îmi vin în minte 2 viziuni. Cea a materialului didactic şi cea a părintelui, soţului, fratelui, care a fost ... Sorin. Cea din urmă mă deprimă şi îmi provoacă un sentiment de milă. Mi se pare că arată ca o marionetă umană în mâinile sadicilor din UMF (catedra Anatomie). 

Desene pe asfalt.

Mi se par fenomenale!

De câte ori iubim?

Oare!? Este o întrebare pe care mi-o adresez de ceva vreme. Poate că ar trebui să gândesc problema din alt punct de vedere adică nu de câte ori iubim ci care este cea mai intensă şi îndelungă dragoste pe care o simţim faţă de o persoană (mă refer aici nu la dragoste de mamă sau dragostea faţă de cel mai bun prieten). Chiar dacă am doar 20 de ani nu sunt străină de sentimentul mai sus menţionat. Poate că răspunsul la întrebare este : 'De câte ori îţi este scris.'. Sau poate că iubim o dată în viaţă şi restul este doar un sentiment aparent de iubire. Totuşi ce este dragostea, sentimentul care te face să treci peste defectele oricât de mari ale unei persoane, aprecierea oricărui gest fie el cât de mic din partea persoanei iubite, o strângere călduroasă în braţe ţi un sărut cât se poate de dulce dimineaţa când eşti ciufulit, cu ochii umflaţi şi respiraţie grea sau faptul că adori cafeaua făcută de persoana iubită chiar dacă este atât de tare de îtî stă inima în loc? Voi ce părere aveţi? 
 
Studenta la medicina - Free Blogger Templates, Free Wordpress Themes - by Templates para novo blogger HD TV Watch Shows Online. Unblock through myspace proxy unblock, Songs by Christian Guitar Chords